Suferința Propriului Ego – Minciuna Societății

Minciuna societății este fundamentul pe care este creată iluzia propriului ego, adică întreaga suferința psihologică.

Putem explora acest subiect pornind de la tradiția modernă a Crăciunului. În prim plan îl avem pe Moș Crăciun, acel reprezentat Coca-Cola din mintea omului modern care se asigură că va cumpăra cât mai multă bucurie celuilalt.

Majoritatea copiilor sunt învățați să creadă în diverse mituri care nu au vreo semnificație profundă sau valoare reală, cum ar fi: Moş Crăciun, Zâna Măseluță, Iepurașul de Paște. Deoarece nu putem găsi o utilitate reală în spatele acestor povești, putem trage concluzia că fenomenul se întâmplă doar ca o perpetuare a unor tradiții în mod inconștient.
Copiii sunt învățați că Moș Crăciun există pentru că „așa se face”.

Deși pare o minciună nevinovată (poate chiar benefică pentru cei mici), prin ea putem evidenția pericolul modului în care oamenii trăiesc inconștient, prinși în propriile tipare mentale prin care perpetuează un trecut mort. Putem analiza, de asemenea, motivele pentru care adultului îi este atât de greu să renunțe la tiparele și credințele care îi provoacă anxietate, depresie, confuzie, neînțelegere, rigiditate, conflicte interioare și în relații, precum și motivul pentru care există neînțelegere și separare la nivel mondial.

Societatea te minte de mic copil.

Se crede că aceste tradiții au rolul de a aduce magie în viața copilului, însă ele sunt bazate pe supoziția că viața este lipsită de magie. Lipsa de magie este starea pe care adultul o trăiește zi de zi, prins în rutina unei vieți în care caută compulsiv plăcere și împlinire în exterior, în experiențe, copii, familie, vacanțe, obiecte, bogăție, parteneri diferiți – „cadouri”. Această căutare în exterior, după cum poate observa orice persoană sinceră, aduce doar satisfacții de moment, dorința de a le repeta și frustrare sau tristețe când obiectul dorit lipsește.

În schimb, se poate observa că pentru copii orice clipă este magică. Ei trăiesc în prezent, se bucură și oferă atenție și entuziasm fiecărui moment. Însă dacă așteptă mereu să vină crăciunul, prezentul devine mai puțin magic. Acesta este un prim mecanism al nemulțumirii față de existență. Al îndepărtării cronice față de trăirea pură, beatifică și reală a prezentului.

Mai târziu, când copiii află că miturile nu sunt reale (că au fost mințiți), trec printr-o decepție. Este una dintre primele suferințe psihologice cauzate de funcționarea în minciună, inconștiență și tradiție a societății din care și părinții lor fac parte.

În același mod funcționează și celelalte mituri în care suntem învățați să credem, însă despre care nimeni nu ne spune că sunt minciuni, deoarece inclusiv adulții le cred. Acestea sunt miturile în care crede întreaga societate, în alte cuvinte tradițiile și cultura. Religia, așa cum este înțeleasă de majoritatea oamenilor, intră în această categorie.

Tu ești copilul mințit.

Tradiția este o perpetuare inconștientă a unui mod de a trăi trecut care, prin repetare, devine scurs de esență. Tradiția înseamnă memorie colectivă. Așa cum orice memorie aparține trecutului, la fel și memoria colectivă este moartă. Ea perpetuează modele sociale și moduri de a trăi bazate pe separare, un întreg trecut de suferințe individuale și colective. Astfel, aduce doar nenorociri: războaie, neînțelegere, suferințe, nostalgii, regrete, discriminare, vieți trăite în iluzie, încercând să readucă la viață ceva închipuit, un trecut romantizat în care totul era mai bine decât acum.

În tradiții sunt țesute frica și rezistența față de noutate. Orice lucru profund, creativ și inteligent, care produce o schimbare reală, poate fi doar nou, proaspăt, viu.

Același fenomen se întâmplă și la nivel individual, când persoana alege să-și păstreze modurile în care înțelege viața, credințele legate de societate, familie, religie, divinitate, propriul trecut dureros și propriile proiecții de viitor bazate pe acesta.

Copilul, când află că a fost mințit și astfel este dezamăgit de părinți și societate, trece mai ușor peste acea suferință psihologică. În el încă nu este clădit un ego care funcționează neîncetat. El încă nu crede că totul este despre el. Încă nu victimizează, catastrofează ca astfel să își mențină și amplifice durerea. De asemenea, acesta nu a dobândit încă mecanismul nostalgiei. El nu creează durere în prezent gândindu-se cu regret la vremurile bune din trecut, când credea că Moș Crăciun există.

Suferința Propriului Ego provine din Minciuna Societății.

Copiii plâng, se descarcă și continuă să treacă prin viața pe care adulții le-o aștern în față. Una care gradual devine complicată, greoaie, lipsită de naturalețea și bucuria trăirii în prezent.

Copiii au o inteligență crescută și apreciază valoarea adevărului. Nu preferă să nu fi aflat că Moș Crăciun nu există. Se simt mai bine cunoscând adevărul, chiar dacă au trecut printr-o decepție. Ei râd de cei care încă mai cred în Moș Crăciun. Recunosc că viața în Adevăr este mai frumoasă decât orice minciună.

Așa cum cultura și tradiția te mint în mod direct: Moș Crăciun, Baba Cloanța, etc., ele mint și în mod implicit. Cum? Prin toate imaginile și ideile care sunt crezute de adulți. Religie, naționalitate, vremurile mai bune din trecut. Diversele tipuri de separare care generează discriminare între genuri, orientări sexuale, rase, clase sociale. Modelul unei vieți de succes, al unei familii perfecte, etc.

Toate aceste mituri au la bază aceeași structură pe care o are și credința în Moș Crăciun: trebuie să crezi, e spre binele tău. Îți va face viața mai specială, mai plăcută, mai sigură, satisfăcătoare.

Tradiția este minciuna sistematică a societății. Ea creează suferința și limitările Propriului Ego.

Mecanismele din spatele minciunilor implicite ale culturii și tradiției sunt aceleași cu modul în care adulții își justifică minciunile spuse explicit: ele sunt pentru binele celui mințit. Ele trebuie păstrate cu orice preț, fără vreun motiv rațional: „Așa se face și așa a fost dintotdeauna.” Ca un copil să afle adevărul este un sacrilegiu. Suferința propriului ego apără minciuna societății.

A afla modurile în care ești mințit de societate și prin urmare de propria minte (deoarece a fost creată de societate) nu este ceva plăcut. Procesul de a păși în lumina Adevărului este presărat cu decepții, însă ele te vor elibera. Necesită curaj, inteligență, maturitate și asumare.

Pentru a te elibera definitiv de traumele și suferințele psihologice este necesar să ai înțelepciunea inocentă a unui copil care află că a fost mințit de părinți. Deși copiii nu caută înțelegeri spirituale, ei au intuiția faptului că „așa stau lucrurile”. Cu alte cuvinte, că este vorba despre un obicei care se perpetuează în mod automat. Astfel, părinții nu sunt vinovați de propria inconștiență. În ambele situații, doar inconștiența este cauza suferinței.

Complet nevinovat și cu toată încrederea, ei sunt înțelegători și acceptă să învețe jocul plin de minciuni și condiționări a lumii adulților: un labirint al decepției, neînțelegerii, nedreptății, crimei, înșelăciunii, minciunii, tristeții, rigidității, frustrării, competiției și lipsei de magie.

Pentru a păși în lumina Adevărului, este necesar să nu ne mai agățăm de confortul pe care ni-l aduce minciuna. Într-un final, a trăi în totalitate în Adevăr este cea mai mare eliberare pe care o poți avea. Cel mai frumos dar adus umanității. Cea mai mare fericire, cel mai profund extaz. Însă acest Adevăr necesită ca orice urmă de minciună să dispară.

Adevărul trebuie să fie aflat și trăit la toate nivelurile.

Adevărul relațiilor cu ceilalți.

Adevărul propriilor emoții, gânduri, dorințe și simțiri. Adevărul propriilor greșeli și aroganțe, al propriilor frici, condiționări şi limitări, al propriilor răutăți.

Adevărul societății în care trăiești, adevărul tradițiilor și al culturii.

Adevărul impermanenței tuturor ființelor și lucrurilor.

Adevărul Sinelui permanent, neatins, impersonal și universal care transcende orice fațetă a existenței umane.

Cu drag,

Gențiana Bordieanu și Daniel Bordieanu