Procrastinarea

Procrastinarea este obiceiul de a amâna sarcini importante până în ultimul moment, de obicei preferând să faci altceva mai plăcut în schimb.

Spre deosebire de ce auzi în jur, procrastinarea este un fenomen în totalitate justificat. Ești îndreptățit să nu simți interes pentru o viață monotonă, repetitivă, plină de responsabilități și sarcini lipsite de un sens mai profund.

Procrastinarea este justificată atunci când viața este resimțită ca plictiseală și monotonie.

În ZenSelf, abordăm procrastinarea într-un mod diferit. Ea este un simptom al suferinței psihologice care apare în baza unei trăiri incomplete, în care starea interioară este dominată de plictiseală, monotonie, anxietate, lipsa energiei, lipsa creativității, a inspirației și a pasiunii.

Această trăire, numită în Budism Dukkha – Suferință, este fenomenul care apare ca urmare a identificării cu mintea condiționată, gânditorul, corpul-minte, a neînțelegerii sau ignoranței – Avidya – legate de natura reală a existenței.

Procrastinarea, asemenea stării de monotonie, plictiseală, apatie, lipsa interesului și a energiei – denotă în primul rând o nemulțumire profundă față de viață.

Procrastinarea este lipsa pasiunii în viață.

Atunci când vorbim despre pasiune, de obicei se înțelege acea preferință pentru o anumită arie a vieții sau activitate, care îl pune pe om într-o stare de creativitate, entuziasm și interes total în timpul activității respective. Deși persoana poate avea pasiune pentru anumite activități, procrastinarea față alte lucruri apare în continuare. În afara momentelor pe care le consideră plăcute, omul se simte anost, monoton, plictisit, lipsit de chef.

Pasiunea pentru viață este o dimensiune total diferită, în care atenția, inteligența, creativitatea, prospețimea și claritatea sunt prezente constant, ca fundal, independent de acțiunile, situațiile și activitățile exterioare.

O viață lipsită de această pasiune devine plictisitoare, o procrastinare. De ce se întâmplă acest lucru?

Viața înseamnă o complexitate de activități. Majoritatea fac parte dintr-o rutină: trezitul, lucrurile pe care facem pentru igiena și funcționarea corpului (igienă, gătit, sport, înfrumusețare), locul de muncă, rutina zilelor de weekend (ieșitul în oraș cu prietenii, plimbările prin locuri asemănătoare).

Pentru că suntem identificați în totalitate cu corpul și personajul poveștii mentale, toate aceste activități sunt făcute cu efort și îți consumă energia. Dintre aceste activități, foarte puține creează plăcere sau eliberare, acestea devenind cele după care omul aleargă. Ele creează dorințe, adică nevoia de a repeta ceva ce ți-a adus plăcere în trecut.

Unele activități devin foarte neplăcute, iar pe altele le dorim cu orice preț. Observăm că acele activități care aduc o recompensă de moment devin cele pe care le facem atunci când procrastinăm. Exemple: timp petrecut pe rețelele de socializare, sex, mâncat, shopping, seriale și filme, discuții cu prietenii, jocuri video, etc.

Procrastinarea se automenține.

Observăm, de asemenea, că procrastinarea nu aduce satisfacție și mulțumire. Dacă ar fi să facem la nesfârșit doar activitățile plăcute, ar deveni și ele o rutină. Am găsi alte motive pentru a le amâna. La un moment dat, în trecut, fiecare activitate care acum este amânată a fost făcută cu interes, până când a devenit o rutină sau o responsabilitate. Prin urmare, amânarea nu este soluția de a ieși din viața monotonă.

Cu cât încerci mai mult să scapi de procrastinare, cu atât mai mult procrastinezi.

O strategie des întâlnită pentru soluționarea procrastinării este prioritizarea, adică a te forța să faci mai întâi activitățile necesare, importante. Poate duce această abordare la soluționarea problemei de bază? Adică a lipsei pasiunii, energiei, interesului și creativității în viață? Această abordare induce ideea de responsabilitate față de activitățile respective, întărind mai mult ideea că trebuie să le faci neapărat. Acest lucru este trăit ca o constrângere, adică o trăire neplăcută, care va duce inevitabil la procrastinare.

Este ca și cum te-ai forța să mănânci o mâncare rea. Faptul că te forțezi nu-i va schimba gustul, ci doar va duce la trăirea unei experiențe neplăcute. Această experiență te va face să vrei să eviți mai mult acea mâncare. Așa se explică natura ciclică a acestui fenomen: cu cât te forțezi mai mult să ieși din procrastinare, cu atât procrastinezi mai mult.

Așadar, soluția pe care noi o propunem nu este una specifică. Nu este o atitudine de a te transforma într-un robot care îndeplinește sarcini. Este transformarea întregii vieți într-o curgere de energie extatică, într-o experiență în care orice moment este trăit proaspăt, nou. În această stare, chiar și activitățile cotidiene sunt trăite ca fiind cel mai divin moment. Aici nu există plictiseală, monotonie, apatie, anxietate, depresie și nici nevoia de a procrastina.

Cum găsești pasiunea pentru viață?

Soluția pentru a ieși din monotonia vieții este a descoperi interiorul tău plin de iubire și prospețime.

Această stare de funcționare superioară nu se dobândește atunci când îți găsești pasiunea specifică pentru ceva exterior. Ea se află în tine și se accesează prin muncă interioară (sadhana).

În abordarea ZenSelf, munca interioară include:

Munca interioară înseamnă o detașare de mecanismele egoului care țin suprimată această inteligență creativă latentă. Ea poate fi accesată de oricine.

Odată eliberată de constrângerile create de minte, pasiunea interioară se revarsă continuu, în fiecare moment, în tot ceea ce faci, plăcut sau mai puțin plăcut. Viața devine o curgere neîntreruptă. Rezistențele care creează apatie, anxietate și plictiseală lipsesc cu desăvârșire, fiind înlocuite de o inteligență mereu proaspătă.

Cu drag,

Gențiana Bordieanu și Daniel Bordieanu

Un comentariu la „Procrastinarea”

Lasă un comentariu

Call Now Button