Multe persoane se află în relații nocive fără a ști acest lucru. Relațiile lor sunt toxice, unele în care compromisul primează. Relația devine una de compromis, nu de colaborare. „Cel care se sacrifică” funcționează pe un tipar mental al însclăvirii prin care nu face bine nici propriei persoane, nici celuilalt. Cu fiecare compromis pe care îl faci, te distrugi lent, dar sigur.
Compromisul înseamnă să fii de acord cu ceva ce nu vrei, ceva ce nu îți place, te rănește, nu ți se potrivește.
Accepți, „treci cu vederea” când cineva îți vorbește urât, te domină, te minte, înșală, se comportă urât cu tine, te condiționează, te pune în situații incomode. Simți că, într-un mod sau altul, îți îngrădește libertatea de a te exprima liber, autentic.
Acest lucru se simte dureros, frustrant, blocant, iritant, sufocant. Compromisul creează frică, neîncredere, nesiguranță, nervozitate pentru că este o constrângere a propriei ființe, unicități, intimități, energii. Trăiești ca într-o cămașă de forță. Te simți rigid.
În relațiile toxice dai la schimb trăirea ta pentru Compromisul distructiv.
Renunți la tine „de dragul” compromisurilor.
Găsești nenumărate motive prin care te convingi singur că „este mai bine așa”. Îți spui că faci acest lucru pentru că nu există o altă variantă. Pentru „a fi mai bine”. Ca să nu generezi o ceartă cu partenerul. O faci „de dragul lui/ei”, pentru că „o/îl iubești”, pentru că ești mai bun/mai înțelept și te sacrifici pentru un bine mai mare (cel al relației).
Faci compromisuri pentru a fi mai bine cândva, pentru a obține ceva cândva, pentru că aveți alte lucruri în comun, pentru că aveți copii împreună, etc.
Toate aceste explicații nu sunt decât raționalizări: idei găsite de tine prin care să continui să te minți singur și prin care să te faci că nu vezi realitatea pentru a menține compromisul în relațiile toxice.
Când tu te minți pe tine, accepți să fii mințit, înșelat de celălalt.
Când tu nu te asumi, accepți să fii dominat, să ți se vorbească urât, să nu fii respectat, să se facă glume nepotrivite pe seama ta.
Când nu ești autonom, accepți să fii condiționat, să ți se impună, să ți se spună ce să faci.
Când nu ești autonom, te condamni să depinzi de altcineva.
Baza compromisului: Frica, o imaginație bolnavă.
Faci compromisuri față de celălalt pentru că faci compromisuri față de tine.
Ce stă la baza acestui lucru?
Frica, o imaginație bolnavă.
Din frica de a rămâne singur, accepți să te complaci în relațiile toxice. Să te faci că nu vezi, deși vezi și simți. Să te prefaci că totul este bine, deși suferi.
Nu e nimic nobil în a face compromisuri, deși unii oameni o consideră chiar o virtute și încurajează acest mod de a fi într-o relație. Atunci când există înțelegere reală și autentică, cei doi se completează reciproc, nu fac compromisuri unul față de celălalt. Compromisul necesită o bază a separării, nu a colaborării.
Compromisul nu îl faci pentru altcineva, aceasta nu este decât o altă minciună pe care ți-o spui pentru a continua să te complaci în continuare.
Acest tipar te distruge lent, dar sigur. Crezi că recurgi la ceva benefic, dar te condamni mereu la aceeași stare nesatisfăcătoare, la lipsa de respect și aceleași comportamentele din partea celuilalt, la a fi victimă.
Nu uita: nimeni, niciodată nu te poate minți, înșela, domina, agresa, nerespecta dacă tu nu faci compromisul de a accepta.
Cu drag,
Gențiana Bordieanu și Daniel Bordieanu