Acceptarea este o înțelegere, nu o atitudine.
Un insight în natura vieții încât să înțelegi că, înainte de a te gândi dacă accepți sau nu, acceptarea deja s-a întâmplat.
Acceptarea nu este ceva ce faci, ci ceva ce există în mod natural.
Spre exemplu, în cazul pierderii unei persoane apropiate, cei mai mulți oameni au atitudinea de neacceptare.
În această situație, precum și în toate celelalte întâmplări din viața ta, atitudinea de neacceptare nu va schimba situația. Situația s-a întâmplat. Să nu o accepți ar presupune să călătorești în timp și să faci astfel încât această situație să nu existe.
Orice situație care are loc în viața ta, fie că o accepți sau nu, înseamnă acceptarea în mod implicit. De ce? Pentru că a existat.
Viața în sine înseamnă acceptarea.
Atitudinea de a nu accepta este o iluzie creată de minte care, la rândul ei, provine din iluzia liberului arbitru. Neacceptarea nu conține în ea realitate.
Cum ai putea să nu accepți pierdea cuiva, având în vedere că s-a întâmplat?
Este ca și cum te-ai tăia la un deget, te-ai uita la deget și ți-ai spune: „nu m-am tăiat, nu simt nimic”. Realizezi cum această atitudine este în opoziție cu realitatea care înseamnă o acceptare a fiecărui moment. A exista înseamnă a accepta.
Atitudinea de a nu accepta ceva din viața ta înseamnă să fii într-un efort constant prin care să te faci că nu vezi ceea ce vezi.
Realizezi cum acest lucru creează doar tensiune, conflict, frustrare, regret, dorințe și alte tipuri de suferință psihologică.
Pe planul vieții, neacceptarea este doar o rezistență mentală față de ceva există.
Să spui nu la un DA existențial.
Eliminând atitudinea de a accepta sau de a nu accepta, poți trăi situația așa cum este ea. Aici apare cea mai inteligentă reacție la ea, care creează doar armonizare.
Cu drag,
Un comentariu la „Acceptarea”